Saua de bicicleta suporta mai toata greutatea noastra, plangeri de la diversi biciclisti, chiar daca folosesc bicicleta ocazional sau doar in weekend, am auzit mai tot timpul, se plang fie de o sa prea dura, fie prea mica, fie de o pozitie gresita a acesteia. Fiecare dintre noi, cei care folosim bicicleta ca mijloc de transport trebuie sa fim constienti ca o sa buna, potrivita anatomiei noastre cat si domeniului de ciclism pe care-l practicam va contribui la un plus de confort.
Multi dintre voi vor avea tendinta sa aleaga o sa cat mai lata si mai "pufoasa", aproape de constructia asemanatoare cu a unui fotoliu pentru un mountainbike sau trekking. Gresit! O sa foarte lata nu te scapa intotdeauna de durerile neplacute si poate transforma o plimbare mai lunga intr-una neplacuta.
La biciclete de oras, cele cu care ne deplasam la cumparaturi putem folosi o sa mai lata, acestea sunt concepute cu partea anterioara mai lata, cu paduri cu gel pentru un confort ridicat, sunt mai comode pe distante scurte dar cu timpul vor creea probleme la nivelul coapselor. Datorita dimensiunilor mari, muschii fesieri se vor strivi in timpul pedalarii de marginile acesteia.
Saua despre care mentionam mai sus o intalnim pe majoritatea bicicletelor persoanelor slab informate, imi amintesc ca pe bicicleta tatalui meu era montata o sa din piele rosie, pe cadru metalic cu arcuri, prinsa cu capse care se deforma dupa o luna sau doua de utilizare provocand dureri in zona sezutului. Asta aveam , asta foloseam,dar vremurile s-au schimbat si tehnologia avanseaza. Multi producatori ofera o gama variata si o multitudine de forme in ceea ce priveste aceasta componenta a bicicletei. Diferite forme sunt elaborate in functie de anatomia omului. La barbati aceste sei sunt mai inguste si putin mai lungi in timp ce pentru doamne sunt mai largi. Bineinteles, cel mai indicat este sa testam saua inainte de a o cumpara, de ce spun ca saua trebuie probata? ei bine, o sa care este prea lata va freca si va creea iritatii iar una prea ingusta va da senzatia ca stati pe o balustrada, in plus saua este ca si pantoful, ca sa sti ca-ti "vine" bine trebuie sa-l probezi.
O regulă este însă general valabilă pentru șeile de bicicleta pe care
vreti să le achiziționati: ischiumul sau lățimea oaselor șezutului
trebuie să corespundă lățimii șeii. Pentru că anatomia este diferită de
la om la om si difera de la barbat la femeie.
Pozționarea vârfului este de asemenea strâns legat de pozția ta pe
bicicletă. Pedalatul în poziție aplecată, necesită o șa cu vârful ușor
aplecat pe când o pedalare în poziție mai dreaptă, necesită o șa
sensibil mai scurtă și cu vârful mai ridicat.
Este adevarat ca cei mai multi utilizatori ai bicicletei la inceput, atunci cand sunt noi-nouti in tainele acestui sport, acuza dureri sau disconfort, acest sentiment va dispare in mod normal dupa cateva plimbari, in decursul unei saptamani, pana cand corpul lor se va obisnui cu aceasta activitate.
Daca nu dispare iar de fiecare data cand pedalati aveti aceleasi dureri, cauza cea mai probabila este ca folositi o sa necorespunzatoare. Pentru a-i ajuta pe cei care doresc sa se bucure de bicicleta lor, am sa detaliez aici caracteristicile seilor folosite pentru cele mai comune tipuri de ciclism.
1. Pentru plimbari ocazionale, biciclete tip cruiser, electrice, de oras. Pozitionare dreapta in sa. Complet drept, pedalare usoara, toata greutatea pe sa.
Caracteristici sa: geometrie foarte mare, strat generos de burete, paduri cu gel, baza cu arcuri.
-observati cum biciclistul are aproape toata greutatea pozitionata pe sa. Acest lucru face ca saua larga sa fie cea mai indicata, o suprafata de sprijin mare care sa creeze confort in timpul pedalarii, avand o platforma ampla pentru sprijin, in constructia acesteia se folosesc paduri cu gel care sa sustina oasele sezutului. Arcurile pot face legatura intre sa si sistemul acesteia de prindere pe tija de sa. Aceasta constructie a seii este folosita la bicicletele unde pozitia ciclistului este usor orientata cu picioarele inainte fata de corpul sau oferind un spatiu mai mare miscarii , astfel o baza mai lata a seii nu interfereaza cu muschii fesieri. Modele:
2. Pedalare rapida, durata lunga, cicloturism, ture. Pozitionare usor aplecata peste ghidon, greutate repartizata ghidon-sa, biciclete de oras, trekking, mountain-bike, fixed-gear.
Caracteristici sa: geometrie anatomica/ergonomica, poate avea decupaj in platforma, strat mediu de burete sau paduri cu gel, varful seii mai ingust, la barbati mai lung fata de saua pentru femei, latimea seii potrivita latimii oaselor, fara sa incurce muschii fesieri in timpul pedalarii. Acest tip de sa ofera posibilitatea unui pedalat cu o cadenta mai mare timp indelungat. Pozitia ciclistului usor spre fata, greutate suportata si de ghidon si pedale. Latime medie a seii. Modele:
3.Pedalare sportiva, greutate repartizata ghidon-pedale-sa.Biciclete de sosea(cursiere), mountain-bike.
Caracteristici sa: modele pentru sportivi, forma ingusta, greutate scazuta, strat subtire de burete sau paduri cu gel mai mici, cu decupaje largi in platforma acesteia, forma plata, latimea seii se potriveste cu anatomia oaselor sezutului, varf coborat pentru o revenire rapida in sa(mountain-bike) geometrie ergonomica. Pedalarea se face rapid, marea parte a greutatii este sustinuta de ghidon si pedale, de aceea suprafata mica a seii este suficienta pentru un confort maxim, forma ingusta a acesteia lasand loc pentru miscarea picioarelor. Nu sunt indicate pentru traseele lungi de cicloturism. Modele:
In general, un test simplu, pe care majoritatea ciclistilor il fac la achizitionarea unei sei este presarea cu degetul mare in baza moale a seii. Este un test bun, daca alegi o sa pentru prima categorie, unde pedalezi cu spatele drept. Daca avem o pozitie mai sportiva, usor aplecata spre fata sau practicam cicloturism, o sa foarte "buretata" nu este tocmai cea mai indicata, pentru ca pedalarea se face pe distante mai lungi, cu o cadenta mare, o sa cu un strat gros de burete este nepotrivita, aceasta trebuie sa sustina greutatea corpului si nu sa exercite presiune in zonele pe care, in special, noi barbatii le avem mai sensibile, ducand la dureri sau amorteala. In cazul acestora , putina umplutura sau doua mici paduri de gel sunt suficiente. recomandat sa evitati husele cu gel sau seile cu paduri proeminente. acestea pun presiune pe zone sensibile prin dispersia inegala a gelului.
O metoda de a afla latimea oaselor sezutului este urmatoarea, pe o bucata de burete cu o grosime de aprox 3-4cm pozitionati o coala alba de hartie, asezati-va pe acesta timp de 5 minute, apoi masurati distanta dintre cele doua puncte unde hartia a format mici adancituri cu o rigla, acolo sunt zonele unde oasele sezutului au exercitat cea mai mare presiune. Aceasta metoda o sa va ajute sa aveti o dimensiune orientativa in alegerea latimii seii dvs. latimea seilor difera si de cele mai multe ori, un producator de sei are pentru acelasi model de sa mai multe marimi.
La multe modele cum am mentionat mai sus si cum sunt prezentate si in imaginile anterioare, o inovatie interesanta si eficienta , de multe ori recomandata barbatilor este saua cu decupaj in platforma, sau o adancitura in forma acesteia, care arata ca o canelura in lungimea seii, scopul acesteia este de a evita presiunea pe tesuturile moi si zone sensibile, eliminand disconfortul , durerile si amorteala. Aceasta sa cu decupatura este recomandat sa o testati inainte de cumparare, daca aceasta decupatura nu se potriveste formei dvs anatomice poate sa nu va ajute deloc sau sa creeze mai mult disconfort. Referitor la pozitia seii pe bicicleta, unghiul de inclinare si montajul acesteia in tija de sa vom vorbi intr-un articol viitor.
Bravo! Încă un articol excelent!
RăspundețiȘtergereCaut o sa fara varf,gen scaunel.De ce nu exista? Pentru plimbare ocazionala pe distamte scurte,persoane mai in varsta.
RăspundețiȘtergere